Un mod natural de eliminare a buruienilor

Mulcirea are numeroase avantaje. Pe lângă reducerea creşterii buruienilor, conservă umiditatea în sol, îmbunătăţeşte sănătatea şi fertilitatea şi sporește atractivitatea vizuală generală a grădinii dumneavoastră.

Mulcirea înseamnă că acoperiți solul cu materiale naturale, cum ar fi așchii de scoarță. Această metodă de horticultură organică are rolul de a proteja solul și de a-l aproviziona cu substanțe nutritive.

Vântul, apa, seceta: solul este expus la numeroase influenţe externe. De aceea este utilă aplicarea unui strat de protecţie în forma aşa-numitului mulci. Grădinarii au învăţat acest principiu de la natură - de altfel, nu există sol descoperit: frunzele, ramurile rupte, plantele sau un strat de humus acoperă solul în mod natural. Dacă mulciți în mod corespunzător, solul rămâne umed, vântul nu îl poate usca, iar apa nu se evaporă atât de repede. Ploaia, în schimb, este absorbită de sol și nu îl spală. Stratul protector acționează, de asemenea, ca o pătură de încălzire și, astfel, poate accelera creșterea plantelor și împiedica creșterea buruienilor. Pentru plantele pomicole și legumicole, care sunt deosebit de termofile, mulciul poate chiar să crească producția.

Ajutoare utile cum sunt râmele, bacteriile şi microorganismele afânează solul sub mulci şi descompun acoperirea organică de resturi din grădină , adăugând nutrienţi în sol şi mărind stratul de humus. Veţi constata că trebuie să udaţi mai puţin şi să consumaţi mai puţin timp cu afânarea manuală a solului cu un strat bine mulcit.

Cu remorca practică disponibilă opţional pentru utilajul dumneavoastră X100, puteţi transporta chiar cantităţi mai mari de mulci rapid şi convenabil direct la straturile de plantare.